Înmulțirea orhideelor

 Înmulţirea orhideelor se realizează atât pe cale vegetativă, prin butăşire sau divizarea tufei cât şi pe cale generativă, prin seminţe.

De asemenea, foarte mult folosită în ultima perioadă este înmulţirea in vitro.

Înmulțirea vegetativă

Înmulţirea prin butăşire se practică la orhideele epifite cu creştere monopodială, perioada optimă fiind la sfârşitul înfloririi. Se pot folosi ca butaşi atât vârfurile de lăstari cât şi fragmentele de lăstari cu 2–3 noduri. Cum, de regulă, aceşti butaşi posedă deja rădăcini adventive ei se plantează direct în ghivece cu amestecul de pământ specific fiecărei specii.

Butaşii lipsiţi de rădăcinile aeriene se plantează mai întâi într-un substrat de înrădăcinare (turbă + perlit) urmând ca după înrădăcinare să se planteze în ghivece cu amestec de pământ. Înainte de plantarea în substrat se recomandă ca butaşii să se menţină cu baza (1,0–1,5 cm) într-o soluţie de fungicid pe bază de cupru, timp de o jumătate de oră. Unele specii (Epidendrum) formează la subsoara frunzelor lăstari prevăzuţi cu rădăcini adventive; aceştia se desprind cu uşurinţă de planta mamă şi se plantează în ghivece cu amestec de pământ, după ce au fost menţinuţi, în prealabil, o jumătate de oră într-o soluţie de fungicid, ca şi butaşii.

La unele specii (Phalaenopsis) se pot face şi butaşi de fragmente de tulpini florale cu 2–3 noduri, după ofilirea ultimei flori din inflorescenţă. După fragmentarea tulpinii florale şi eliminarea florilor ofilite (fanate) butaşii se dezinfectează în soluţie de sulfat de cupru 0,1 %, timp de 10 minute, urmând ca înainte de plantarea în substratul de înrădăcinare (turbă fibroasă) să se împrospăteze tăietura bazală. Indiferent de tipul de butaş folosit, după plantarea în substrat, timp de 2–3 săptămâni se asigură o temperatură de 25–28 °C în substrat, 22–24 °C în atmosferă şi 85–90 % umiditatea relativă a aerului. Înmulţirea prin divizarea tufei se practică la sfârşitul înfloririi, la orhideele cu creştere simpodială, în cazul plantelor mature, bine formate.

Tulpina rizomaţoasă se fragmentează astfel încât fiecare diviziune rezultată să prezinte minim 3 pseudobulbi cu frunzele şi rădăcinile aferente; după fragmentare, diviziunile de tufă se menţin cu baza într-o soluţie de fungicid cupric, timp de o jumătate de oră.

Înmulţirea prin semințe

Înmulţirea prin seminţe este destul de dificilă datorită faptului că seminţele posedă doar embrion şi tegument, fiind lipsite de ţesutul nutritiv. Ele nu germinează decât în asociere cu ciuperci ale genului Rhizoctonia care asigură susţinerea nutriţiei în procesul de germinaţie şi creştere incipientă a protocormului (denumire specifică plantulelor de orhidee). Fiecare specie sau grup de specii de orhidee are nevoie de o anumită specie a genului Rhizoctonia pentru realizarea simbiozei necesare germinaţiei seminţelor.

După circa 6 săptămâni în urma germinaţiei seminţelor apare protocormul din care se formează prima frunză abia după 3 luni. Ritmul de creştere este foarte lent astfel că repicarea răsadurilor este posibilă abia după 6–9 luni, această lucrare executându-se, cel mai adesea în plăci alveolare cu alveolele de 3–4 cm.

Înmulţirea in vitro

Este folosită frecvent în ţările dezvoltate pentru producerea în cantităţi industriale a plantelor de orhidee. Ca explante se pot folosi atât seminţele cât şi alte organe ale plantelor, în special organe florale şi meristeme. Condiţiile de mediu din camera climatică sunt: 20–22 °C, 16 ore lumină de 2000–2200 lucşi, 8 ore întuneric, 85–90 % umiditatea relativă a aerului. Germinaţia seminţelor şi apariţia protocormului au loc după circa 6 săptămâni iar apariţia primei frunze este posibilă după 3 luni.  De exemplu, prin această metodă, într-un an, dintr-un protocorm de Cymbidium se pot obţine circa 4 milioane de neoplantule.